
FOTO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Lucrările au ajuns la 61% – CFR Infrastructurā
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara au ajuns la stadiul fizic de 61%, anunță miercuri CFR Infrastructură.

Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara au ajuns la stadiul fizic de 61%, anunță miercuri CFR Infrastructură.

O firmă germană de servicii sustenabile de închiriere și igienizare a uniformelor de lucru, a inaugurat la Brașov o nouă spălătorie industrială, realizată în urma unei investiții de aproximativ 3 milioane EUR, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro. Investiția marchează o nouă etapă pentru CWS Workwear pe piața din România. Facilitatea a fost proiectată pentru...
Serviciile de ambulanță din România se confruntă cu o criză financiară fără precedent, avertizează Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, într-o declarație pentru News.ro. În acest moment, 17 servicii de ambulanță din țară, inclusiv cele din județele Argeș, Bacău, Brașov, Timiș și Galați, se află în imposibilitatea de a acoperi cheltuielile pentru luna septembrie.

Deșeurile biodegradabile dintr-o piață din Brașov sunt transformate în fertilizator organic în aproximativ 24 de ore, cu ajutorul unui echipament pus în funcțiune de municipalitate. Autoritățile vor să extindă sistemul și în alte piețe din oraș.

Cel mai vechi document original scris în limba română a fost redactat cu litere chirilice acum 505 ani. Era vorba de o scrisoare trimisă de negustorul Neacși din Câmpulung către judele Brașovului, Johannes Benkner, în care-l avertiza despre o invazie a otomanilor.

Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, a declarat că serviciile de ambulanţă traversează o perioadă foarte dificilă din punctul de vedere al finanţării, potrivit News.ro. Pe lista întocmită de Federaţie figurează, fără finanţare necesară pentru luna septembrie, serviciile de ambulanţă din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Caraş Severin, Călăraşi, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Teleorman, Timiş, […] <p>The post Serviciile de Ambulanță trec printr-o perioadă critică. 17 județe nu au buget suficient pentru septembrie first appeared on TRUmedia .</p>

Situaţie controversată în județul Braşov: un profesor, vizat de acuzaţii de pornografie infantilă, încă predă la două şcoli, deși este cercetat într-un dosar penal.
Tragedie în județul Vrancea, unde o fetiță în vârstă de 6 ani din comuna Nănești a fost găsită fără suflare în propria locuință, în cursul zilei de luni. Medicii sosiți de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, declarând decesul. Conform verificărilor preliminare efectuate de polițiști, pe corpul copilei nu au fost descoperite urme sau semne vizibile de violență.

Un profesor de engleză din Brașov se află în atenția anchetatorilor după ce un elev în vârstă de 15 ani a reclamat că ar fi primit de la cadrul didactic mesaje cu tentă sexuală și o fotografie explicită.

Swissôtel Poiana Brașov, deschis în 2024 în urma unei investiții de 18,5 milioane de euro și aflat în extindere cu încă 11 milioane de euro, mizează pe creșterea pieței corporate și MICE din Brașov. Swissôtel Poiana Brașov își consolidează poziționarea pe segmentul corporate premium, într-un context în care piața retreaturilor executive și a întâlnirilor de ...

O anchetă penală a stârnit proteste într-o școală din Brașov.

Hospitality Culture Institute lansează Census HoReCa, o inițiativă de cartografiere a sectorului, pentru a oferi claritate cu privire la localizarea unităților, de către cine sunt operate și cum este structurată oferta lor. Prima etapă va acoperi Bucureștiul și localitățile din jur, pe o rază de până la 25 km, alături de Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov […]
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase. Persoane necunoscute, pretinzând că sunt tehnicieni, i-au convins telefonic să transfere bani din aparate către conturi de pe platforme de jocuri de noroc sau aplicaţii alternative. Poliţiştii din Braşov efectuează 24 de percheziţii în Bucureşti şi şapte judeţe, relatează News.

Polițiștii din Brașov au efectuat marți 24 de percheziții într-un dosar de înșelăciune și spălare a banilor, după ce angajații unor firme ar fi fost convinși prin telefon să facă operațiuni la terminalele de plată din magazine.

Ajuns la cea de-a 16-a ediție, ecomTEAM revine în perioada 16–18 septembrie 2026 la Qosmo Hotel din Brașov, păstrându-și principiul de la care a pornit: „eCommerce în echipă!”. Într-o piață marcată de transformări majore, succesul aparține celor care colaborează –magazine online, retaileri, marketplace-uri, furnizori de tehnologie și logistică.
Polițiștii din Brașov au descins marți în 7 judeţe şi Capitală într-un dosar de înșelăciune și spălare a banilor. Anchetatorii au făcut 24 de percheziții după ce mai multe firme care folosesc aparate de plată self-pay ar fi fost păcălite prin telefon de persoane care s-ar fi dat drept reprezentanți ai operatorilor și ar fi transferat bani în conturi controlate de grupare. Prejudiciul estimat până acum este de aproximativ 80.000 de lei.

Zece percheziții au avut loc marți în județele Brașov și Sibiu, într-un dosar în care sunt vizate o instituție publică, foști și actuali funcționari și mai multe firme. Ancheta vizează atribuirea directă, cu posibila încălcare a legii, a unor lucrări de construcție în valoare de aproximativ 930.000 de lei pentru amenajarea unei capele mortuare.

Polițiștii din Brașov au declanșat marți o amplă operațiune într-un dosar de înșelăciune și spălare a banilor, în care angajații unor magazine care găzduiesc aparate de plată de tip self-service ar fi fost păcăliți să efectueze transferuri de bani. Aproximativ 80.000 de lei ar fi fost rulați prin această metodă. Anchetatorii au pus în aplicare […] <p>The post Fraudă prin aparate SelfPay: angajați ai magazinelor, păcăliți să transfere bani către platforme de jocuri de noroc. 24 de percheziții în țară first appeared on TRUmedia .</p>

Un număr de zece percheziţii au avut loc, marţi, în Braşov şi Sibiu într-un dosar în care vizată este o instituţie publică ce ar fi atribuit, fără respectarea legii, lucrări de construcţie, de aproximativ un milion de lei, pentru amenajarea unei capele mortuare.

O bicicletă istorică din perioada în care Brașovul purta numele de „Orașul Stalin”, dotată cu plăcuță de înmatriculare și autorizație de circulație din anul 1953, este readusă în atenția opiniei publice la Muzeul de Etnografie Brașov. Reprezentanții Muzeului de Etnografie Brașov scriu că, de-a lungul timpului, condițiile de practicare a ciclismului s-au îmbunătățit permanent, în […]