Bucureștipagina 16

Loc · 723 articole
Distribuie

Articole, pagina 16

pagina 16 din 37

Ce spune presa internațională despre protestul fermierilor și violențele din Piața Victoriei

Protestul fermierilor de la București a ajuns și în presa internațională. Publicații și agenții de presă din mai multe țări au relatat despre manifestația din 15 septembrie, cu accent pe nemulțumirile crescătorilor de animale, dar și pe momentele tensionate dintre protestatari și forțele de ordine. Imaginile din Piața Victoriei au făcut rapid înconjurul lumii, iar presa străină a prezentat protestul atât prin prisma revendicărilor fermierilor, cât și a confruntărilor care au avut loc în timpul manifestației.

TVR InfoTVR InfoMarius Rosu16 sept.

RADAR 2026: FULL SPECTRUM – instalații internaționale de lumină, laser, AI și artă interactivă, în premieră în România

Ediția din acest an aduce la București artiști și studiouri din Japonia, Franța, Germania, Austria, Argentina, Republica Moldova și România, cu instalații prezentate în premieră în România. Printre artiștii invitați se numără nume cu prezență pe scena internațională, ale căror lucrări au fost prezentate în contexte culturale din New York, Montréal, Viena, Praga sau Riyadh. […]

Elle RomâniaElle RomâniaELLE16 sept.

Obligațiunile românești, cele mai riscante din UE, dar atractive pentru investitori datorită randamentelor ridicate

Operatorii de pe piață consideră obligațiunile românești drept singura datorie suverană din Uniunea Europeană cu rating de speculație, randamentele ridicate ale țării atrăgând investitorii în ciuda crizei politice prelungite de la București, arată Bloomberg. Costul achiziționării unei protecții împotriva riscului de neplată în România este de departe cel mai ridicat dintre cele peste 60 de […]

EconomediaEconomediaIrina Marinescu16 sept.

Ambasada României din Japonia le-a făcut unor ieșeni zile grele. „Vom fi până la moarte discriminați, lipsiți de orice drept”

Pățaniile unor ieșeni care au solicitat serviciile consulatului din Tokyo au ajuns subiect de presă. Ziarul de Iași relatează povestea oamenilor care au primit o parte din documentele solicitate doar după ce au reclamat Guvernului și Președinției de la București tratamentul la care au fost supuși. Petițiile lor nu au primit însă răspuns nici după […]

GândulGândulGandul16 sept.

De la campanii cu influenceri la strategie de influență la IMC 2026

Influencer marketingul a depășit etapa în care principala întrebare a brandurilor era „cu cine lucrăm?”. Următoarea provocare este să înțeleagă ce pot construi prin influență, unde poate aceasta genera valoare și cum poate contribui la obiective reale de marketing și business. Pe 22 septembrie 2026, la Terra Events Hall din București, Influencer Marketing Conference propune …

SpotmediaSpotmediaParteneriat Media16 sept.

VIDEO Va veni un val de suporteri spre București. "Trebuie să transformăm suporterii în turiști. Să facem de pe acum pachete până la Bran, Peleș, Deltă, litoral" - Cristian Bărhălescu, președintele ANAT

Găzduirea finalei de fotbal Europa League din 2028 la București poate deveni o oportunitate importantă pentru turismul românesc, însă pentru ca evenimentul să genereze beneficii pe termen mai lung, pregătirile trebuie să înceapă din timp, iar agențiile de turism să fie implicate în promovarea României ca destinație, consideră Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Profit.roProfit.ro16 sept.

Percheziții în Bacău și alte șapte zone într-un dosar de înșelăciune la stații de plată. Prejudiciu de 80.000 de lei

Polițiștii au efectuat 24 de percheziții în județul Bacău, București și alte șase județe, într-un dosar de înșelăciune și spălare a banilor. Mai mulți angajați ai unor magazine care găzduiesc stații de plată de tip self-service ar fi fost convinși să transfere bani către conturi controlate de suspecți. Ancheta este desfășurată de Serviciul de Investigații […]

BBacau.NETTudor Balaceanu16 sept.

Reușita elevilor ieșeni la competiția internațională de limba neogreacă

Elevii ieșeni au obținut trei distincții la cea de-a XI-a ediție a Olimpiadei Internaționale a Elenismului – Limba neogreacă, organizată la București. Competiția a reunit elevi din peste zece țări și a oferit un cadru pentru promovarea limbii și culturii elene, dar și pentru schimbul intercultural dintre tinerii participanți. Articolul Reușita elevilor ieșeni la competiția internațională de limba neogreacă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene .

Ziarul de IașiZiarul de Iași16 sept.