Pericol uriaș de explozie în Sânnicolau Mare. Zeci de oameni, evacuați după fisurarea unei conducte de gaz
A fost pericol uriaş de explozie în Sânnicolau Mare din judeţul Timiş! Zeci de oameni, de pe o rază de 500 de metri, au fost evacuaţi după ce o conductă de gaz s-a fisurat. Imediat, la faţa locului au fost direcţionate mai multe echipe de intervenţie. Din fericire, au reuşit să oprească la timp scurgerile, înainte ca o tragedie să aibă loc. O autospecială de pompieri a rămas pe tot parcursul nopții, gata să intervină în orice moment. Mai multe echipe de intervenție au fost trimise în zonă pentru a remedia cât mai rapid avaria.





