
Procurorii lui Kovesi au reținut-o pe fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi
Fosta prefectă USR de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, reținută 24 de ore de Parchetul European, într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Fosta prefectă USR de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, reținută 24 de ore de Parchetul European, într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Fosta prefectă a judeţului Timiş, Cornelia Elena Micicoi (USR), a fost reţinută, joi, de procurorii Parchetului European, potrivit unor surse judiciare, alături de alte cinci persoane. Ea este cercetată într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Cornelia Elena Micicoi, , fost prefect al județului Timiș, din partea USR, a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii Parchetului European (EPPO ) din Timișoara, transmite Pagina de Timiș. Alte patru persoane au fost reținute în același dosar. Măsura vine la trei luni după ce procurorii Parchetului European au efectuat 11 percheziții într-un […]

Ancheta parlamentară privind întâlnirea petrecută pe 14 august în biroul președintelui Senatului, între prim-ministrul Ilie Bolojan şi preşedintele CCR, Elena-Simina Tănăsescu, s-a reluat, marți, în Comisia de constituționalitate a Senatului.